luni, 12 aprilie 2010

Thanks for the memories.


Era 15 septembrie şi începuse un nou an şcolar.Eram extrem de fericită pentru că trecusem la un alt stadiu din viaţa mea,liceul.Am urcat şi treapta asta a vieţii şi mi-a plăcut.Încă îmi place şi mereu o să-mi aduc aminte cu drag de anii ăştia.Eram curioasă,priveam pe toată lumea pe furiş şi încercam să analizez liceul.Acum îmi vine să râd când mă gândesc că mi-am găsit cu greu clasa şi totul părea că un teren de joacă nou nouţ pentru mine.Când l-am cunoscut pe domnul diriginte mi s-a părut că e un om acru,lipsit de bun simţ şi spirit de glumă.Dar când am ajuns să-l mai cunosc,mi-am dat seama că la mine prima impresie va fi mereu greşită.
 Intrând în clasă printre primii,m-am aşezat în ultima bancă de pe rândul de la perete.Pe partea unde stăteam eu erau 5 rânduri cu câte 3 bănci fiecare,iar pe partea opusă era un geam mare,lung cam cât peretele şi lat cam cât jumătate din el.Clasa era foarte,foarte mică,între cele 2 părţi rămânând doar un culoar destul de mare cam cât pentru o persoană să poată trece.Pe post de catedra era ..ei bine,tot o bancă şi muream de râs când profele se enervau că nu găseau loc pentru a-şi pune genţile şi trebuia să le atârne de agăţătoarea pentru ghiozdan a "catedrei".Şi tot aşa,stând acolo în ultima bancă,analizam fiecare persoană când intra.Plictisitor,ochi frumoşi,prea aşa,prea altcumva,răutăţi de-ale mele.Dar când a intrat el,am rămas mască.Primul lucru pe care l-am văzut a fost privirea.Genul ăla de privire care te răscoleşte,care te face să simţi că poate ajunge până-n vene şi-ţi înfierbântă sângele.Genul ăla de privire pe care nu o poţi uită niciodată,indiferent cat de mult ţi-a dori.Era înalt şi brunet, tuns scurt şi avea siluetă atletică.Mai târziu,am observat că avea şi buze frumoase.
În primele săptămâni de şcoală am ajuns să vorbim,dar nu m-a interesat în mod special.Era doar colegul de treabă cu care puteai să râzi şi să faci numai tâmpenii.  Dar timpul a trecut şi am început să ne înţelegem din ce în ce mai bine.Eu îl plăceam,dar nu lăsăm să se vadă asta.Nu ştiu de ce,pur şi simplu nu am putut să am gândesc că şi el m-ar putea place.Începusem să petrec din ce în ce mai mult timp cu el la şcoală,când chiuleam rădeam mereu excesiv,cântam şi dansam împreună.Vorbeam la telefon foarte mult cu el.Într-o noapte,am început să vorbim despre dragoste,printre multe alte tâmpenii.Apoi despre lucruri stupide şi cât de mult tupeu am avea să le facem.Şi atunci îmi aruncă bombă,"n-ai tupeu să mă săruţi".Am început să râd,crezând,evident,că glumeşte.Dar nu glumea.Hmmm,o mişcare destul de şmecheră,zic eu.Şi atunci m-am gândit:oare e serios sau glumeşte?Oare mă place sau e doar curios,se joacă?Oare...Şi ce-ar fii dacă..
 Şi a două zi,am făcut-o.Îmi aduc aminte şi acum exact cum a decurs totul.Eram în clasă,înainte de ora de geografia Angliei,toţi colegii plecaseră deja la oră pentru că aveam lucrare.Oră urmă să o facem la o altă clasă.Am invocat pretextul că uitasem ceva în sală,iar el a venit cu mine să încuie uşă.Şi am mers acolo.Prima data am început să râd,dar văzându-i ochii am înţeles că vorbea serios şi chiar îşi dorea asta.Îi avea mai frumoşi că niciodată,capruiul odată intens era acum mai deschis şi avea cerculeţe concentrice.Exact cum ar arată un trunchi de copac tăiat.Ştiu,sună ciudat dar chiar aşa îi avea.Se uită la mine fără să-şi dezlipească privirea dintr-a mea..Începuse să se apropie şi mai mult. Văzând asta,cred că am făcut faţa unui copil oarecum speriat,dar totuşi intrigat de ceea ce vede.M-am apropiat şi eu.Am închis ochii în acelaşi timp şi asta ne-a făcut pe amândoi să râdem.Şi când ne-am ridicat capetele să ne privim iar,buzele noastre s-au întâlnit,poate accidental dar totuşi intenţionat,şi s-au transformat într-un sărut.Un sărut uşor şi frumos,sincer şi plăcut pe care nu o să-l uit niciodată.Apoi am râs ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi am continuat relaţia de prietenie că şi până atunci.Asta până într-o altă zi când iar s-a uitat la mine aşa şi m-a sărutat.Spontan.La fel de plăcut.Şi tot aşa până am ajuns să fim împreună.Era secretul nostru şi nu ştia nimeni,deşi mulţi s-au prins,poate.Nu ne puteam abţine să nu ne uităm unul la altul de parcă am avea ceva,îmbrăţişările erau tot mai dese…multe,multe chestii.
Şi a fost totul bine până când am ajuns să ne certăm dintr-un motiv stupid şi apoi să ne urăm.Am suferit văzând că privirea lui,odată aşa de frumoasă şi caldă,erau acum că o furtună neagră care îmi arunca fulgere de ură ori de câte ori se intersecta cu a mea.Am suferit după prietenia lui loială,care mă făcea să râd şi să cred că există şi prietenii adevărate.Am suferit.Dar am trecut peste.Între timp a venit vacanţă de vară şi am plecat.Mi-a făcut bine să nu-l văd trei luni de zile.Dar m-a sunat de ziua lui şi m-a lăsat puţin şocată.De ce?De ce  să mă sune să-mi spună că e ziua lui şi că vrea să vorbească cu mine.De ce când tocmai el a renunţat la tot,tot ce am avut.Nu am băgat de seamă pentru că nu îmi mai păsa de el.
 Dar apoi,a început iar şcoala şi l-am văzut din nou.Şi iar privirea aia...care arunca fulgere,dar parcă,parcă era puţin mai limpede acum.Am început să vorbim iar,să ne redresam încet.Într-o zi foarte rece de ianuarie,mergeam pe stradă şi îmi îngheţau mâinile.Nu avea mănuşi.Dar el mi-a luat mâna într-a lui şi a băgat-o în buzunar.Şi am mers aşa,ţinându-ne de mână,schimbând locurile ca să fie ambele mâini calde,până am ajuns într-un loc unde mergeam să bem cafeaua şi eu am plecat la baie,să îmi aranjez părul ciufulit de vânt şi de zăpada ce curgea ca nebuna din cer..Eram singuri.A venit după mine şi când am ridicat privirea,i-am văzut iar ochii în oglindă.Se uitau iar ca acum un an,plini de dragoste...M-a sărutat şi nu m-am împotrivit.Am simţit iar fiorul acela plăcut şi sentimentul ăla numit iubire s-a instalat în mine fără ca măcar să-mi dau seama.
Şi atunci,totul a evoluat,dar a rămas secret.A fost mult mai mult decât ceea ce era înainte şi nu am să uit niciodată.Nu am să uit nicio seară în care ai venit la mine şi am stat şi am vorbit am râs ca doi copii.Nu am să uit nicun sărut,nicio îmbrăţişare, nimic.Nu am să uit cum adormeam la tine în braţe şi mă trezeai dimineaţa încet,de parcă iţit era frică să o faci.Nu am să uit când am plâns şi îmi era dor de tine.Nu am să uit nimic,niciodată.  Poate ca acum încă te vreau înapoi.Nu ştiu dacă şi tu mai vrei asta.Dar sunt dispusă să aştept pentru ca eu am greşit.DA,aşa e,eu am renunţat la tine în favoarea altcuiva pentru care nu a meritat să te pierd.Am renunţat pentru că eram confuză şi nu-mi plăcea să mai fie nimic secret,iar el părea să fie singură scăpare din  toată secretomania asta. Am greşit şi nu mi-e ruşine să spun că-mi pare rău.Poate că nu vei citi niciodată asta,poate că nu îţi vei da seama.Vreau doar să ştii că nu regret nimic,decât greşeală mea.Asta e.Mă consolez cu gândul că timpul le rezolvă pe toate şi poate că undeva în cărţile vieţii,Asul de inimă roşie şi Dama de neagră vor fi iar aşezaţi unul lângă alta....

15 comentarii:

  1. foarte dragutz dar trist finalul
    nu stiu ce sa spun, adica din perspectiva mea eu nu o vad ca pe o greseala din partea mea ci pur si simplu poate fara sa va dati seama, amandoi a-ti gresit, pastrand acea relatie secreta atat de mult timp...poate...parerea mea
    pupicei

    RăspundețiȘtergere
  2. uf.. imi pare rau ca trebuie sa treci si tu prin asta, sper sa ai mai mult noroc decat mine.. >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. sa stii ca rareori las ceva bun din mana, cum ar fi Irvine Welsh, ca sa ma mai uit prin jur si sa mai citesc si altceva. Ei, dar uite ca acu a meritat. Foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Balaurita :poate ai dreptate...uneori ma gandeam si eu la asta...
    @Ella. :mulutumesc
    @claymann :ma bucur ca pot sa impresionez pe cineva ca tine
    @septembrie : din pacate,povestea mea nu se termina cu un filnal fericit...poate timpul le va rezolva

    RăspundețiȘtergere
  5. Capsunico nu te mai gandi la trecut.si daca domnul claymann apeciaza ce ai scris e ceeevaaa

    @matei : o da baby..asta o sa fie notata cu rosu in calendar.

    muahhh la ambii :*

    RăspundețiȘtergere
  6. @valeria b. da...rosu in calendar: in sfarsit am gasit un post, inafara de ale tale, pe care sa-l pot citi pana la capat.

    @grenada cu capsuni: no big deal, the pleasure was all mine :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Timpul nu rezolva nimic.Timpul trece si atat.ATAT! Viata ta e in mainile tale.O lasi asa sau o schimbi. Nu astepta rezolvari de la timp.Timpul nu rezolva nimic.Timpul trece si omoara oameni.ATAT.

    RăspundețiȘtergere
  8. @andrei:anul trecut am patit la fel..uite,timpul a trecut si se rezolvase.Acum se intampla ca anul trecut...faza e ca,nu mai vroiam sa se rezolve,a fost spontan...acum,imi doresc sa se rezolve...
    pana la urma,cred ca o sa accept sfatul tau

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa poveste :X.. iar din greseli invatam.. nu trebuie sa regreti.. a gresi este omeneste :*

    RăspundețiȘtergere
  10. emotionant,frumos,romantic,superb. ce intamplare frumoasa.:X

    probabil o sa iti aduci aminte mereu de 'pasiunea' asta sau 'iubirea' asta c eo fi ea. :X.....

    te-am pupat si imbratisat calduros

    RăspundețiȘtergere
  11. Iar eu vreau sa iti spun ca sunt fericita pentru ca tu ai scris ceea ce eu nu am reusit :). E o poveste frumoasa si a bucur sa te cunosc!

    RăspundețiȘtergere
  12. @ catalina: asemenea! esti un om frumos!
    multumesc pt parere:)

    RăspundețiȘtergere

Căpşuni