miercuri, 31 martie 2010

Return to innocence.


Angela e frumoasa.Toata e frumoasa, cu parul ei lung si saten, cu ochii aia mari de papusa care te fixeaza si nu-ti mai dau drumul, in rochita ei alba.E ca un vis de primavara cand o vezi zambind.Are niste gropite asa de dulci care ii scot in evidenta perfect dintii ca niste perlute..Ochii sunt ca o gaura neagra,cand te fixeaza cu privirea nu ma poti scapa..Te uiti in gol la albastrul lor perfect si incerci sa-ti dai seama daca ceea ce se observa acolo, in mijlocul cel mai indepartat al pupilei,e sufletul ei innaripat care striga dupa ajutor.Poate ca asta e,de fapt Angela,o umbra a unui suflet fericit ce si-a pierdut de mult stralucirea...
Obisnuia sa rada mereu inca de cand era mica.Te fermeca doar cu asta.Ii placea sa faca tot felul de prostioare,sa fuga de acasa dimineata la verisorii ei si sa se intoarca acasa abia seara tarziu,cand se satura de-atata joaca.Parintii o certau mereu,dar a doua zi ea facea tot ceea ce stia...Nu-i pasa de nimic,era doar un copil care se bucura de tot ceea ce viata ii oferise.Ii mai placea sa dea foc la bani,banii care erau inainte,de hartie,pentru ca ardeau cu flacari colorate si o fascinau.Erau flacari rozalii care se faceau albastre si verzi,ca si cand un magician ar fii spus cuvinte magice neintelese de ea,pe rasuflate.Iarna,nu statea aproape deloc in casa.Toata ziua o gaseai la sanius.Cand venea vorba de facut oameni de zapada,era prima!Luptele de pe frontul inzapezit o aveau mereu invingatoare...dobora inamicii cei mai aprigi,pana si baietii mai mari..chiar daca asta insemna ca trebuie sa le dea si cu pietre in cap.
Timpul a mai trecut si fetita cu ochi frumosi a devenit o domnisoara gingasa si perfecta.Avea parul la fel de frumos si ochii ii luceau acum mai tare ca niciodata.Avea 15 ani si i se parea ca viata i s-a inclinat chiar in fata,saruntandu-i talpile albe.II placea sa citeasca mult,sa stea in patul ei mare si frumos de langa geam toata ziua cu o carte buna pe care nu o lasa din mana decat dupa ce o termina.Ii placea sa se plimbe si sa doarma in iarba,in livada din fundul curtii.Ii placea sa-si cumpere o gramada de rochite,in special albe pe care sa le probeze ore-n sir in fata oglinzii.
A mai fugit putin timpul si acum are 23 de ani...Incepe sa dea piept cu viata si nu-i place.Inca nu l-a intalnit pe acel cineva,de fapt inca nu intalnise pe nimeni iar examenul pt admiterea la facultate il picase.Se simtea singura si neintelasa.Adevarul e ca nu era constienta de greutatile vietii,datorita parintilor care mereu i-au oferit tot ceea ce si-a dorit si au menajat-o de la multe lucruri.Lectille din scoala vietii nu le stia pe de rost,pentru ca nu fusese niciodata acolo.Ba chiulea,ba nu o lasau parintii pe motiv ca e bolnava...cine stie.Pacat doar ca se simtea asa de singura.Ochii ei nu mai straluceau si incepusera sa devina gri.Slabise mult si era ca o umbra.
La 24 de ani era o roscata frumoasa si sigura pe ea,desi nu avea pe nimeni,.Pielea ei alba contrasta perfect cu parul aprins.Inca il avea lung si putin cret.Valuri rosii ii cadeau in cascade pe umerii mici si firavi.Bratele ii erau acum asemenea unei salcii..miscarile pareau fluide,neomenesti.Inca purta rochitele alea albe cu guler care se inchide frumos pe gat,cu maneci bufante,rochitele stramte in talie,lungi pana  putin deasupra genunchiului...rochitele copilariei si ale adolescentei.Inca erau un copil prins intr-un trup frumos de femeie proaspat coapta.Si atunci,l-a intalnit pe el,cel care trebuia sa-i fie sufletul pereche,pe veci.S-au casatorit dupa doar trei luni pline de iubire iar dupa un an a urmat sa apara si rodul iubirii lor.Un fruct micut si frumos,cu ochii verzi si par blond ca un apus in Vama.Au mai trecut anii,ei au imbatranit,fetita a crescut si a devenit exact ca mama ei.Era la fel de vioaie si frumoasa,avea ochii la fel de luminosi ca taica-su' si restul de la mama ei.
Acum,ea avea 15 ani si incepea de pe acum sa dea de greu.Incepuse sa-si piarda prietenii din cauza unei intruse care le baga numai tampenii in cap si ii destrama incet,dar cu grija.Se saturase de tot.Pe parinti ii mintea cu multe,desi ei aveau incredere in ea.Nici macar baiatul cu cerculete in ochi care o iubise odata si pe care ea inca il iubea nu mai era alaturi de ea.Il facuse sa sufere cand il lasase pt alt tip care nu merita nici macar ca ea sa stea de vorba cu el.Nici acum nu putea sa-i uite privirea aia care ii ajungea pana-n vene,ii facea sangele sa circule invers...ii facea respiratia si mai greu de dus la capat.Cu fiecare suflare se simtea sufocata,ca si cand ar fii tras adanc dintr-o tigara puternica,nestiind sa fumeze..Doar pe el,pe baiatul cu cerculete in ochi il mai vroia alaturi.
Pana intr-o zi de primavara cand nu a  mai suportat.Mergea pe strada si se uita la copacii care infloreau.Era exact ca mama ei,roscata si ea cu par nu asa de lung dar tot cazand in valuri pe spate,cu rochie frumoasa,tot alba dar mai scurta si fara gulerul acela ridicat.Purta tenesi pt ca pe tocuri era mult prea inalta.Dar era tot frumoasa.Ochii ei erau pusi asa de frumos in valoare de machiajul cu dermatograf verde deschis...semana perfect cu irisul ei imens ce se intindea pe langa pupila aproape inexistenta.Mergea si se gandea la tot ceea ce se intamplase si se simtea coplesita.Macar reusise sa se impace cu parintii.Prietenii ei erau doar niste falsi,asa ca a decis ca pe unii dintre ei sa nu ii mai bage-n seama,asa cum au facut si ei cand ea a plans si a suferit din cauza lor.Pe baiatul cu cerculete-n ochi a ecis sa-l lase in pace,pana la anul cand poate ceea ce au avut mereu va izbucni din nou,se va aprinde iar focul si de data asta nu il va mai stinge pentru o alarma falsa.Asta e,timpul le rezolva pe toate.
Deodata,vantul incepe sa bata si din pomi se scutura sute de petale,ca sakura din Japonia...un vis sublim cu miros de proaspat si de furmos,care cade in valuri relaxante pe parul ei rosu.Se aseaza pe o banca exact de langa un copac imens si inflorit si inchide ochii.Simte esenta de simplitate dar si pe cea de regret in acelasi timp.Se decide ca e timpul sa-si ingroape toate sentimentele nutrite pentru cei ce nu merita si s-au folosit de bunatatea ei.Se decide sa nu mai fie asa de buna cu toata lumea,sa nu ami minta si sa isi aleaga pritenii cu atentie.Se decide sa nu isi ami arate asa de repede sentimentele pentru persoana pe care o iubeste si sa nu mai puna suflet asa de mult decat la scris.Si imediat ce-si deschide ochii,soarele-i inunda irisul si il face parca si mai verde.Parul ii ia foc si un zambet i se asterne lin pe fata.Simte,simte ca va reusi.Stie doar ca timpul le va rezolva pe toate....
Si-au mai trecut doua saptamani si totul e bine.Cu parintii e ok,prietenii au incercat sa se intoarca la ea dar nu le-a mai permis nu si-a mai permis sa mai sufere...scrie mai mult si mai frumos ca niciodata iar pe baiatul cu ochii cu cerculete a inceput sa-l uite.Viata e frumoasa,doar pentru ca ea vrea asta.Ea poate.Ea a reuist.Ea e in sfarsit fericita.


3 comentarii:

  1. Buna! Respectand traditia, dau premiul mai departe, asa ca te astept la mine pe blog :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Va mai trece prin greutati, aste doar inceputul.Important este sa nu uite ca este unica, ca frumoasa si vie, si ca cineva acolo sus o iubeste.

    RăspundețiȘtergere

Căpşuni