marți, 23 martie 2010

Eu.

Ma scarbeste pur si simplu gandul ca nu mai pot sa fiu copil.Gandul ca societatea asta m-a facut sa ma maturizez mult prea devreme.Gandul ca viata mi-a dat deja mulllteee palme....Stiu ca suna ca un cliseu,dar nu e.Nimeni nu ma cunoaste cu adevarat si poate ca gresesc acum,cand scriu randurile astea pline de ...nici macar nu stiu sa descriu sentimentul.Vorbesc cu un om cu minte,desi are doar 21 de ani.A avut o viata frumoasa,a fost smecher si a stiut cum sa profite de inteligenta lui rasunatoare,s-a distrat la maxim dar acum a realizat ca e varsta la care trebuie sa inceteze cu toate astea.Ma citeste ca pe o carte deschisa,desi m-a vazut doar de cateva ori in viata lui,intr-un mediu in care ma duc numai ca sa ma distrez.Si el imi spune ca inteligenta mea promite,la fel ca multi altii -si cand zic multi altii nu am refer la copii d 15-16 ani.
Toata discutia asta  porneste de la asemanari.Imi spune ca seman cu el in anumite privinte si are dreptate.Si eu stiu sa fiu parsiva cand vreau,dar la mine se aplica numai la scoala.Impusc notele si invat doar la materiile care imi trebuie pentru mai tarziu.
Continuam sa vorbim si ajungem la subiectul controversat :Romania.Si eu si el vrem sa plecam cat mai departe de aici.Tintim la visul american sau macar la Europa civilizata,dar nu am fost tot timpul asa,cel putin nu eu.Acum ceva timp visam sa termin o facultate,sa devin profesoara si sa incerc sa modelez minti tinere,sa ii determin sa devina cineva in viata.Visam sa pot macar sa incerc sa fac asta.Acum,visez sa plec de aici.Pentru ca nu se merita.Nu se merita sa stai sa-ti bati capul cu generatia asta de mercenari,crescuti in scarba,indoctrinati de acasa sa faca totul in viata cu spaga sau salteaua.Crescuti in puf,avand totul pe tava,nestiind sa dea ceva inapoi,macar din bun simt pentr tot ceea ce parintii fac pentru ei...Nu pot sa zic si eu am fost rafatata de mica,am avut tot ce mi-am dorit mai devreme sau mai tarziu,insa mi se cerea un singur lucru in schimb:respect.Parintii mei sunt oamneni deosebiti.Imi sunt cei mai buni prieteni si s-au luptat mereu NUMAI pentru mine.Oricat de mult as fi gresit,mereu m-au ierta,mi-au explicat ce e bine si ce e rau,m-au ajutat sa trec peste absolut orice obstacol,s-au lasat pe ei si mi-au dat mie.Aplauze va rog,mai rar asa parinti!Chiar daca uneori am crize adolescentine,perfect normale pentru varsta mea,sunt constienta ca desi imi interzic ceva,e tot spre binele meu.Si o sa le multumesc abia atunci cand o sa fiu pe picioarele mele,realizata,satisfacuta ca tot ceea ce am obtinut a fost pe cinstite.Pentru ca asa am fost crescuta,invatata sa nu mint si sa fiu mereu corecta.
Dar deja m-am abatut prea mult de la subiect..deci,sa revenim: am realizat ca nu se merita,sa-mi bat capul cu toti prostii,pentru ca mai apoi,idiotii care conduc tara sa isi mai bata si ei joc de mine.Sa imi taie din salariu cum vor ei,sa-mi impuna tot felul de conditii,sa ma faca sa iesi in strada,sa ma revolt, sa ma crizez..pentru ce!? pentru ca ei nu sunt in stare sa tina in frau oamenii.
Asa ca am decis sa termin o facultate si sa plec.Sa invat acum,sa obtin o bursa sa pot studia undeva departe,educatie de calitate...Sa devin "cineva". Am mult de munca,inca sunt foarte naiva si nu foarte increzatoare in foretele proprii,desi stiu ca sunt destul de puternice.Problema,dupa cum spun cei 4 Intelepti din viata mea,singurii mei prieteni adevarati care ma cunosc,este ca pun prea mult suflet.Pun suflet in tot ceea ce fac.Trebuie sa invat sa imi reprim sentimentele,sa le controlez,sa nu ma mai arat atat de mult.O sa incep sa pun suflet numai in relatia cu cei 4 Intelepti si atunci cand scriu.Sunt singurele lucruri bune care merita toata osteneala si iubirea mea.Mai trebuie sa invat ca acum e varsta la care ma formez ca si om,ca acum trebuie sa fiu mai cinstita si sa am o sete si dorinta de reusita in viata mai mare ca oricand.
Desi am doar 15 ani,trebuie sa incep de pe acum.Au fost multe lucruri care m-au maturizat,perioade ciudate in viata cand tata nu era langa mine,era undeva departe ca sa ne asigure noua o viata mai buna.Cand eram doar eu si mama,cand ne aveam doar una pe cealalta,cand stateam si plangeam ore-n sir ca nu stim cum o sa traim pana maine.Dar au trecut.Au fost doar obstacole si incercari,incercari menite sa ne testeze.Am ramas uniti,o familie fericta in ciuda a tot ceea ce am patit.Ne iubim in continuare si o sa facem asta pana inchidem ochii...
Pana la urma,ajungem si la subiectul "dragoste".Si aici gresec,pentru ca din nou,dau drumul sentimentelor sa-l inunde pe cel la care tin.Nu stiu ce e aia dragoste inca,acum doar experimentez,dar nu pot sa nu pun suflet.Si aici,trebuie sa invat sa imi tin in frau trairile si emotiile,sa fierb,numai sa nu ma arat prea devreme.Eu sunt genul care daca mi se arata afectiune,incep sa tin si eu si sa arat mai mult decat trebuie.M-as dedica celui pe care il iubesc,i-as fii in primul rand prietena si apoi iubita.Dar inca nu am gasit pe cineva care sa merite.Si gresesc,pentru ca desi nu merita,eu tot le arat afectiune.Am suferit si din dragoste,dar nu regret pentru ca macar am invat cu ce persoane nu trebuie sa ma incurc.Trecutul e urat,dar plin de invataturi pretioase..
Vorbim si despre dragostea fizica.Asta nici macar nu intra in discutie acum.Totul pana la asta.Oi fi eu naiva,da'  proasta nu sunt.Prima data vreau sa fie dragoste,nu sex.Vrea sa fie cu cineva care sa  ma iubeasca cu adevarat,care sa imi si demonstreze,care sa aibe grija de mine.O sa am momente in viata cand poate o sa fac doar sex,dar deocamdata,nu vreau nici dragoste,nici sex,nici nimic.
Ma bucur doar ca totusi,sunt constienta de ce trebuie sa fac,de drumul pe care trebuie sa il urmez pana la capat si de defectele pe care le am si le voi elimina.Ma bucur ca stiu sa ma distrez dar sa port si o masca atunci cand e nevoie -cand sunt coplesita de tot si simt ca pic,dar continui sa zambesc cu pofta.
Ma bucur ca totusi pot sa gasesc fericirea in lucruri simple: intr-un zambet de copil,o melodie frumoasa,un apus sau un rasarit..orice e simplu si natural.Ma bucur ca sunt fosrte sincera,brutal de sincera.
Ma bucur ca am scris tot ce aveam pe suflet.Sper ca voi,cei care veti citi asta,sa ma intelegeti.Poate va veti regasi in ce am scris aici,poate ca nu.Imi pare rau doar ca desi am 15 ani,ma simt ca la 40.Si nu ma simt asa de implinita.
Vreau doar sa le multumesc acestor 4 Intelepti care mereu mi-au fost alturi si m-au ascultat,mi-au dat un sfat,care stiu ca nu ma vor lasa niciodata.2dintre ei sunt parintii mei,pot divulga secretul asta.Insa ceilalti doi vor ramane in anonimat.
P.S.: tot baietii stiu sa-i fie aproape unei fete mai bine decat alta fata...Multumesc!


2 comentarii:

  1. interesant:)... spor in continuare

    RăspundețiȘtergere
  2. ce ai zice tu de un mess? nomann25 dar, mai usor cu capsunelele, ca-mi faci pofta, despre comentariul tau la poezia mea, oare de ce crezi ca i-am pus titlul "carne si spirit"?

    RăspundețiȘtergere

Căpşuni