luni, 15 februarie 2010

The simple pleasures of life.

Vine langa mine.Se aseaza ca de obicei,tacut,pe marginea patului si sta acolo minute in sir,uitandu-se doar in ochii mei .Ma saruta intai cu privirea,apoi lacom,ca si cand ar fi fost ultima data cand s-ar putea bucura de mine,incepe sa-si plimbe buzele carnoase si reci pe fiecare particica din corpul meu alb si firav.E atat de vulnerabil incat nici macar nu pot sa-i spun ca nu mai pot continua asa.Dar in fiecare noapte,se intampla.Are acel je ne sais quoi care mereu ma fascineaza si ma face sa vreau mai mult.Sarutul lui,atat de usor si gingas la inceput,devine din ce in ce mai pasional cu fiecare atingere a buzelor noastre…Ma imbata cu fiecare gest asa cum numai o sampanie fina ar putea s-o faca.Ma fascineaza si-mi aduce aminte de toate clipele frumoase prin simpla lui privire albastra si calma..Doar pentru ca ma iubeste.Intr-o noapte cand leneveam amandoi in pat uitandu-ne la peisajul monoton de pe fereastra imensa din fata patului,m-a intrebat cu calm:

- Ce-ai zice sa mergem la mare?

-As vrea asa de mult..dar e frig.Uite,afara inca ninge si probabil ca si marea a inghetat.

-Si daca ti-as spune ca stiu un loc in care marea e mereu calda si Soarele intotdeauna straluceste pe cer ,ce-ai zice?Ai veni cu mine?

-Desigur!As merge cu tine oriunde.Doar stii ca te iubesc!

-Stiu.Atunci inchide ochii,incearca sa dormi si maine o sa te duc …

-Nu maine!Acum…vreau marea..si sa simt nispul in par si cum se lipeste de pielea mea uda..si mirosul acela sarat …

-Maine…cateva ore.Acum dormi.Trebuie sa fi frumoasa atunci cand ii zambesti Soarelui!

Si am inchis ochii asemenea unui copil ascultator caruia i se promite o recompensa daca e cuminte toata ziua.Dar nu am putut sa dorm.Nu ma gandeam decat la mare ,la apa aia albastra si cristalina si la ochii lui care semana izbitor cu marea.Si la ziua in care l-am cunoscut.Mi-as dori sa pot descrie ziua in care ne-am cunoscut,dar nu pot.E un sentiment unic pe care numai cei ce au trait dragostea la prima vedere il pot explica.Se simte din prima privire,din primele secunde in care il intalnesti si sti ca intre voi doi va fi ceva.Stiu doar ca l-am iubit cand l-am cunoscut si il iubesc acum.Sunt aproape sigura ca il voi iubi si in viitor,insa nu-mi place sa dau cu presupusul.

Si iata ca sosi si ziua cea mare.Avea sa ma duca in locul lui special.M-a trezit vantul care suiera nerabdator prin geamul deschis.Perdeaua,desi era subtire si gingasa,facea un zgomot infernal atunci cand soaptele vantului o atingeau.Ma simteam asa de bine.Parca toate lucrurile de pe lumea asta vroiau ca eu sa plec la mare,sa fiu fericita alaturi de cel pe care il iubesc…M-am intors catre el.Ma privea,mai precis se holba la mine.Nu stiu de ce am impresia ca a facut asta toata noaptea.Dar imi placea.

-Mergem la mare?Nici nu o sa fac dus in dimineata asta,pentru ca vreau ca apa sarata sa-mi spele sufletul de tot.Doar ea stie cum…

-Da-mi mana ta.

Si imediat ce i-am dat-o, a pus pe inelarul meu un inel care pe cat era de simplu pe atat era de frumos.Avea o lucratura fina si era subtirel,la mijloc avand o perluta mica si delicata,Pe langa perla,erau 3 diamnate micute,aproape insesizabile.

-O sa straluceasca frumos la mare.Ai sa vezi,soarele de acolo o sa faca diamantele alea asa de frumoase!

-Dar de ce?am intrebat nedumerita.

-Simteam nevoia sa-ti fac un cadou.Stii ca imi place sa te vad fericita.

Nu am stiut ce sa mai spun asa ca am zambit.Intr-adevar,ii placea sa-mi faca cadouri.

-Dar totusi cand mergem la mare?am intrebat grabita si pe un ton putin furios.

-Iubito,nu vezi ca deja suntem acolo?

Avea dreptate,de fapt stateam cu picioarele in apa.Soarele facea ca ochii lui sa prinda viata,astfel incat puteam sa vad cum valurile marii se sparg de pupilele lui.Era asa de frumos incat l-am sarutat.Apoi mi-am dat jos tricoul de pe mine si am sarit goala in mare,lacoma si dornica de liniste sufleteasca.Nici macar nu mi-a pasat de oamenii de pe plaja-daca erau oameni pe plaja.El a facut acelasi lucru.Si am inotat amandoi pana ce un val ne-a luat si ne-a purtat usor pana pe tarm.Acum era noapte si luna aparuse pe cer.Noi doi stateam si ne uitam la ea,goi,tinandu-ne in brate pe malul marii.

-Vezi,pentru mine asta e fericire.Nimic nu ma face sa ma simt mai bine decat tu si marea.Dragosta si linistea sufleteasca..

Apoi l-am sarutat din nou si magia noptii ne-a invaluit,lasandu-ne sa ne contopim in voie,pana dimineata.Am privit rasaritul si ne-am bucurat de placerile simple ale vietii…

-Ce frumos…

-Ce anume?

-Felul in care soarele se rasfrange in parul tau…parca ai o mie de nuante diferite… e superb.

Am zambit iar..Stiam doar un singur lucru,de fapt doua…eram fericiti si ne iubeam,iar pentru mine asta era de ajuns.

Ceasul a inceput sa bata incet…o data ,de doua ori,de trei ori si tot asa pana a ajuns la 11 batai.Batrana nici macar nu realizase cat de tarziu se facuse…De 3 luni incoace,de cand sotul ei murise, isi facuse un obicei din a citit din jurnalul sau.Il iubea foarte mult,si cu fiecare pagina citita il simtea parca mai aproape.Acum insa,se terminase.Jurnalul nu mai avea nicio pagina.Si nici pana in ziua de azi nu a putut sa-si dea seama cum de ajunsase la mare intr-o secunda..Grabita,a sorbit ultima gura de ceai din ceasca ei turcoaz si apoi a lasat caietul pe masuta cea mica de langa scaun.S-a bagat in pat cu zambetul pe buze,gandindu-se ca peste doar putin timp va fi din nou alaturi de sotul ei.Pentru ca povestea se sfarsise,jurnalul nu mai avea nicio fila,iar viata si-o traise din plin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Căpşuni