luni, 15 februarie 2010

Secunda.

O secunda.
Un moment.
O clipa de neatentie ce avea sa ma coste cat o eternitate de suferinta in Iad.
Atat mi-a luat sa imi vand sufletul Diavolului.Pentru o clipa,chiar m-am bucurat,gandindu-ma ca asta e singura modalitate prin care sufletul meu ranit si jegos isi va putea gasi alinarea.Simteam cuvintele Diavolului cum ma izbeau cu o forta incontrolabila,iar privirea sa,atat de rece si salbatica,nu facea decat sa imi accentueze sentimentul de frica,dandu-mi fiori reci pe sirea spinarii.
Cu toate astea,nu credeam nimic din tot ce-mi promitea.Si apoi ,s-a intamplat.Undeva,in adancul sufletului meu,am simit o farama de ceva,ce m-a facut sa realizez ca nu asta e Solutia..Exact ca un trandafir solitar ce rasare intr-un pamant arid,ca un cantec al unei sirene ce te ademeneste demonic,ca un miracol..
Stiam ca nu asa imi voi putea repara sufletul .Doar il voi carpi pentru toata durata vietii mele.Dupa ce voi muri si voi ajunge in Iad,eternitatea de suferinta s’ar juca cu el ca si cu o papusa fara cap,rupandu-l in mii si milioane de bucatele pana ar inceta sa mai existe.Si asa as inceta sa mai sufar si eu.
Era Speranta…Speranta ca voi putea spune “NU”,luptand astfel cu raul ce ma coplesea…Speranta ca voi avea incredere in mine…Stiam ca pot rezista,mereu am avut puterea sa stiu sa ma opun unui lucru rau sau nefavorabil mie.. Dar Speranta a murit la fel de repede cum incoltise,realizand ca tocmai terminasem de semnat actul ce imi asigura cazarea in adancurile fierbinti ale Iadului.
Si toate astea doar intr-o secuna…o simpla secunda,ce avea sa valoreze cat o eternitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Căpşuni