luni, 22 februarie 2010

Despre Fericire si Copii.

Februarie.Prima zi cu Soare si caldura, in adevaratul sens al cuvantului.E 18:30 si nu e intuneric afara.Apusul abia incepe sa-si faca magia.Soarele arata acum ca o crema de zahar ars cu nuante subtile de roz si albastru sters,o incantare pentru privire.Inca e destul de cald afara,data fiind ora relativ tarzie pentru acest anotimp.Nu pot sa privesc in alta parte decat pe cer,ma fascineaza apusul asta superb.Din cand in cand,cate-un bloc gri imi intuneca peisajul,dar nu-mi pasa.Incep sa merg mai repede ca sa pot admira din nou frumusetea zilei.Sfarsitul aduce ceva nou,necunoscut,dar e si asa de frumos,uneori…Nu dau importanta nimanui.Probabil ca oamenii se uita ciudat la mine pentru ca zambesc prosteste,fara motiv-dupa cum,probabil,cred ei.Dar ei nu se bucura de Soare.Lor nu le pasa,ei nu mai sunt copii.Si tot merg,asa,uitandu-ma la Soare si nepasandu-mi de nimic pana cand,din multimea asta de sunete incalcite si stridente se aude un glas firav,de inger:

-Unu,doi,tlei,patlu,cinci,sase….sate,uot,noua,zeceeeeee!

Vocea lui suna asa de melodios incat nu puteam sa nu ma uit in spate.Ma intrebam daca e la fel de superb la exterior,cum e si la interior.Dar pana sa ma intorc,vorbeste iar:

-Uite tze papitoi!Mami,vreau si eu papitoi !

Facea referire la brelocul meu cu catelus pe care il spanzurasem de ghiozdan.Si atunci,am stiut ce trebuia sa fac.M-am intors la el si am ingenunchiat in fata lui.Bunica si mama il tineau de mana si parea ca se simte asa de mandru.Si da,am avut dreptate.Era superb,ca un inger mic si firav.Par blond deschis si drept ,ochii mari,albastri,mai frumosi ca cerul de azi…si niste buze mici si rozalii.Am zambit doar uitandu-ma la el.

-Cum te cheama?L-am intrebat in timp ce desfaceam brelocul de la ghiozdan.A spus ceva dar nu m-am putut concentra indeajuns incat sa inteleg,era prea frumos si imi acapara toata concentrarea.Apoi mi-a zis ca are 3 ani si jumatate.

-Ei bine,pentru ca esti un baietel asa de destept si de frumos, am sa iti fac un cadou.Si i-am intins brelocul.

Nici nu am cuvinte sa descriu zambetul ala,asa de inocent si de frumos,din momentul in care a primit cadoul.Avea dintii ca niste perlute mici si perfecte,ce contrastau perfect cu buzele lui.A fost asa de frumos incat am uitat de apusul de azi si pe drum m-am gandit doar la el.

Si in sfarsit,dupa o buna perioada de timp,pot sa spun cu mana pe suflet ca linistea curge in mine.Pot sa o simt,e alba si pufoasa, la fel de usoara ca zapada ce tocmai s-a topit.Curge agale din crestet pana-n picioare.Si e bine.

Si pana la urma,asta e.Nu conteaza daca primesti un cadou valoros sau doar un simplu zambet.Fericit poti face pe oricine,daca vrei.Dar cele mai frumoase si sincere cadouri vin din inima si din lucrurile simple…Si noi ar trebui sa invatam de la copii sa pretuim lucrurile simple,pentru ca detaliile fac diferenta.

Un comentariu:

Căpşuni